In viata vine un moment in care primesti o palma grea de la viata, direct peste fata. Te pune la pamant. Buimac, dezorintat, fara sa stii unde este sudul sau estul, de stai pe cer sau ai picioarele pe pamant, deschizi ochii si vezi o alta realitate. Este semnul, strigatul destinului ce te trezeste si te avertizeaza ca timpul tau se poate termina oricand.

Eu l-am primit. De atunci ma gandesc, mai rar sau mai des, zeflemitor sau concentrat, la ce las eu in urma mea. Cat am luat de la ea si cat ii dau eu vietii inapoi. Ce las in urma mea?!

            Am fost sarac, dar am si avut multi bani. Am lasat ceva in spate pentru altii, pe altii i-am risipit in vant. Am daruit, am facut cadouri. Am cumparat multe. Nu prea am vandut. Nu am stat sa negociez. Am platit cat s-a cerut. Doar uneori am negociat pentru cate o iluzie de fericire, dar si atunci doar pentru ca nu eram sigur ca imi doream acea iluzie. Nu pentru pretul in sine. Acum nu mai conteaza ce am si daca am. Hainele imi sunt multe. Si largi imi sunt acum. Prea multe camere am. Sunt goale toate. Doar eu si umbra mea, pe timp de zi. Singur, cu mine in noapte. Zilele-mi sunt prea lungi. Prea scurta-mi este noaptea, furtuna cu vise ce-i brazdeaza cerul intunecat.

            Prieteni?! Atat de fals, de efemer. Am scris despre “prieteni”. O sa va dau si voua sa cititi, candva. Am avut multi, cand aveam si cand ajutam. Cand am cazut, ii cautam si nu ii mai gaseam. Colegi? Multi, foarte multi. Pe unii i-am uitat deja. Altii sunt in alta lume. Am invatat multe de la unii. Pe altii i-am invatat si eu. Pe unii i-am fortat sa isi depaseasca limitele. M-au injurat atunci si mai tarziu mi-au multumit. Altii au renuntat sau au cedat. Unii au avut de suferit. Cati isi mai aduc de mine aminte? Nu stiu, si nici nu voi afla. Nu imi mai pasa.

            Iubiri? Ooo, da! Am avut, cateva. Am iubit, din ce in ce mai mult pana la Ea, iubirea care m-a ars pe rugul dragostei neimplinite. De am fost iubit? Eu cred ca da. Poate uneori din confuzie. Alteori in contratimp. Dar cat a fost, a fost sublim. Daca as fi stiut de la inceput cum se va termina, cu unele exceptii, cred ca as mai face-o inca o data. Mai atent si mai intelligent, cumva. Fara sa ma mai pun pe tava si sa mai ofer ofranda nemeritata unui zeu orb, pe nume Cupidon. Pentru Ea insa, de as mai putea, as darui totul ca sa o mai am. O data sa o mai traiesc si pot apoi zambind sa mor, inainte ca Ea sa se risipeasca. Stiu ca a fost un fals, suprema Fata Morgana a Indragostitului. Dar nu ii poti spune unui copil ca nu exista Mos Craciun! Asa cum nu pot sa ii spun nici lui ca a fost doar un miraj.

            Daca am plantat ceva? Da. Cat timp vor face fructe, cineva le va manca, desi nimeni nu va sti sau isi va mai aduce aminte cine le-a plantat candva. Tu te-ai gandit vreodata la cel ce a sapat fantana din care ti-ai potolit setea cand pe drumuri lungi umblai? I-ai multumit cumva? Nicicum!

            Daca am gresit? Daca am facut pe altii sa sufere? Da. De multe ori, poate de prea multe. In unele cazuri cu intentie, in altele, fara sa vreau. Mi-a parut de fiecare data rau. Am spus vorbe grele la manie. In loc sa urlu de durere in tacere, am blestemat. M-am rugat, am avut credinta. Am renegat apoi. Nu stiu si nu ma pricep sa cer iertare. In schimb, m-am pedepsit pe mine. De fiecare data, foarte rau.

Daca am fost un om bun? Habar nu am. Daca am putut sa ajut, am ajutat. Daca am avut ce sa impart, am impartit. Uneori cu cine nu merita. Alteori din mandrie sau vanitate. De multe ori pentru ca asa simteam. Cateodata, chiar tot ce mai aveam. Am facut oameni fericiti? Da. Dar fericirea este ceva scurt si efemer. Vine din lucruri marunte dar si din lucruri mari. Pleaca foarte repede, atunci cand te astepti cel mai putin. O apreciezi doar cand nu o mai ai.

Am luat multe de la viata. Insa, nu am stiut mereu sa si pastrez. Ce am dat la schimb? Nu stiu. As spune ca multe. Dar oare ce “valoare” au? Am fost si trestie in vantul vietii. Am fost si stanca in ocean. Pentru unii inger, demon pentru altii.

Ce las in urma mea? Nu mai am ce. Ce am avut, am lasat deja. Mu mai am nimic acum. Ma mai am pe mine. Un trup chinuit de durere ce m-a tradat deja. Il pedepsesc acum. Degeaba. Un suflet prabusit in el de atata dezamagire. Tot frumosul ce inainte il gasea, e doar tristete si urat acum O minte odata sclipitoare, golita de idei. Ghem diform de amintiri si ganduri este. O inima pustiita de focul ce a ars in ea. Cenusa dorintelor parjolite este inca calda amintire.

Ce las in urma mea?

Frunza purtata in vant, amestecata intre alte frunze, hrana in final pentru pamant?

Samanta uscata de vitregia sortii, rostogolita prin praful timpului, in cautarea unui fir de apa, ce poate va mai naste un vlastar?

Nu am de unde sti!