Iubesc
Există iubiri care nu se termină atunci când le închidem într-un mormânt al tăcerii.
Există sentimente pe care le credem moarte, doar pentru a descoperi, prea târziu sau prea devreme, că ele au învățat să aștepte.
Îndrăgostitul este partea din noi care iubește fără apărare, care cade, se frânge și totuși refuză să ne părăsească.
Acest jurnal nu este o confesiune, ci o întâlnire — între ceea ce am îngropat și ceea ce încă respiră, între umbră și lumină, între frică și adevărul de a iubi.
Iubesc
Jurnal de suflet – Seria Îndrăgostitul
Iubesc cu disperare.
Tot ce-am crezut că s-a dus… s-a întors. Mai puternic. Și mult mai tare.
A reușit să mă pună în genunchi.
Îndrăgostitul pe care l-am ucis și îngropat… s-a întors.
Mi-a dat cu lespedea sub care l-am ascuns, direct în piept, și m-a sfărâmat.
M-a pus în genunchi și vrea să-i cer îndurare.
Nu o s-o fac.
Pentru că nu am greșit cu nimic.
Iubesc. Atâta tot.
E tare supărat pe mine.
Că eu am fost cel care l-a ucis.
Că am crezut că iubirea este doar un vis… un vis pe care l-am dorit mulți ani.
Și da, l-am ucis.
Pentru că iubeam cu disperare… și iubirea mea nu avea niciun răspuns.
Eu nu sunt supărat pe el.
Am luat de la el povara ce o avea – și tare greu a fost.
Nu am știut cât pot să duc.
Acum e furios pe mine. Că l-am ucis.
Îl înțeleg. Îl înțeleg și de ce vrea să se răzbune.
Dar eu…
Refuz să ne luptăm.
Să mi-l înfigă, încet, pumnalul roșu al iubirii, în piept.
Să mă privească în ochi – așa cum și eu l-am privit pe el…
când am crezut că l-am ucis.
Să simt.
Și ultima suflare ce o dau…
să-i mângâie ei părul.
Și să-i spună cât de mult o iubesc.
S.I.T.
Iubirea nu moare atunci când o îngropăm — ea așteaptă.
Se întoarce nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne amintească de ceea ce am avut curajul să simțim.
Între lumină și umbră, între ceea ce supraviețuim și ceea ce ne supraviețuiește, iubirea rămâne singurul adevăr pe care ar trebui sa il refuzam.