Blogul # 1: Vârful Omu și Legende Ale Munților Bucegi

Vârful Omu este un vârf muntos din Munții Bucegi, care se află la o înălțime de 2570 de metri, având o frumoasă legendă și fiind vizitat de un număr mare de turiști români, dar și străini.

Legenda acestui vârf pornește de la un cioban care, urcând pe munte, s-a rătăcit și a ajuns în final pe vârful muntelui. Supărat că nici măcar de pe acel vârf înalt nu a reușit să se orienteze pentru a găsi drumul înapoi, a început să blesteme și s-a transformat în stâncă de piatră, iar acea stâncă poate fi văzută și astăzi.

Numele Vârfului Omu provine de la acest cioban.

Despre Munții Bucegi există numeroase legende și povești transmise de-a lungul timpului din generație în generație. Unele dintre ele au atras atenția specialiștilor și au ridicat mari semne de întrebare. O legendă susține că Munții Carpați sunt străbătuti de tuneluri subterane atât de lungi încât se întind pe sute de kilometri. Nimeni nu poate afirma cu certitudine dacă au fost create de mâna omului sau de forțele naturii. Se crede că astfel de tuneluri există și în Bucegi, conform adevarul.ro.

Se spune că Pentagonul ar ști despre existența unei imense porți de piatră sub Bucegi (legende locale vorbesc și despre o poartă către altă lume), în fața căreia se află un baraj energetic, iar orice obiect aruncat spre el se transformă în praf fin.

Există, de asemenea, mituri despre un sanctuar dacic situat pe Vârful Omu, precum și pe alte creste, despre existența unor radiații foarte puternice sau despre comori deosebit de valoroase îngropate de zeci de generații de conducători.

Primele cercetări legate de Munții Bucegi au fost efectuate abia în anul 1927, în partea estică a masivului, pe Valea Ialomiței, într-o zonă cunoscută sub numele de “Șapte Izvoare”. Aici s-a analizat apa și, spre stupoarea cercetătorilor, s-a constatat că apa din acest izvor este complet lipsită de bacterii, un fapt unic în lume. Alte cercetări au avut loc în anii ’80.

Originea exactă a numelui Bucegi, munții de piatră din inima României, este disputată de filologi. Se pare că „Buceagul“ sau „Bugeacul“ este sursa denumirii, un termen care în limbajul montanilor desemnează atât mușchiul din pădure, cât și pustiul sau jnepenii.

Varianta arhaică a numelui „Bucegi“ este „Buceci“, denumire utilizată și astăzi de bătrânii de la munte. Lingviștii consideră că provine din „huceag“, „buceag“ sau „bugeac“. Este un termen ambiguu care poate desemna atât covorul de mușchi verde și moale al pădurii, cât și un păduriș des și jos sau chiar un teren pustiu, lipsit de păduri, acoperit doar de buruieni și ierburi. Chiar și tufele joase de jnepeni, cunoscute și sub numele de buceag, ar fi putut da numele Bucegilor.

Există, de asemenea, localități cu numele de Buceag sau Bugeac în județele Constanța, Ialomița și Teleorman, precum și Bugeacul istoric din Basarabia, care a aparținut regatului dacic al lui Burebista. Originea numelui nu a fost identificată nici în limbile vecine.

Lingvistul Sextil Pușcariu susține că numele Bucșoiului, unul dintre munții care ating Vârful Omu, derivă de la Buc, Bucur, la fel cum și Buceci, Bugeci derivă de la Buc, cu același sufix ca în Măneciu sau Moeciu. Bucur este un nume autentic dacic. Masivul Bucegi se întinde pe o suprafață de aproximativ 300 km pătrați, în județele Dâmbovița, Prahova și Brașov, asemănându-se cu o cetate naturală, având o incintă suspendată între 1600 – 2500 m, susținută de abrupturi puternice.
…..

Revenind la stâncile de la Vf. Omu… dacă veți observa nebuniile unora pe net, veți vedea că în multe locuri se scrie că, în afară de stânca cea mare de pe acel vârf, cunoscută și sub denumirea de Columna Cerului, au mai fost și alte stânci, dar au dispărut… adică le-a sfărâmat cineva sau le-a împins în vreo vale.

Centrul Pământului:  există oameni care susțin că Vârful Omu reprezintă zona unde „oboseala dispare brusc”, deoarece reprezintă legătura dintre cer și pământ. Localnicii identifică mai multe „guri de rai” – una pe Vf. Omu și una pe traseul dintre acest vârf și Peștera Ialomiței, iar un al treilea loc se află în apropiere de Sfinx, pe platoul Bucegilor.

Tunelurile din Bucegi: există teorii care susțin că în dedesubturile Bucegilor există tuneluri care ajung până la baza piramidelor din Egipt. Astfel, se spune că aceste tuneluri secrete sunt cunoscute de un număr extrem de mic de oameni, chiar de pe vremea dacilor, fiind produsul unui plan strategic de a ascunde o comoară.

Oamenii din satele de munte ale Bucegilor, specialiștii, dar și cei pe care natura i-a înzestrat cu puteri vizionare spun că aici se petrec lucruri stranii.

Cercetările au arătat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România, iar legendele spun că Bucegii sunt străbătuți de nesfârșite tuneluri subterane. Nimeni nu poate spune dacă au fost făcute de mâna omului sau de forțele naturii. Cert este că cei care ajung în aceste locuri cu sufletul curat spun că se încarcă de energie.

Unii vorbesc chiar de vindecări miraculoase. Fenomene neobișnuite se petrec și în aer, în aceste locuri: curcubee strălucitoare în plin soare, fără să fi plouat înainte, lumini ciudate, fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului și multe altele.

Uneori, muntele se cutremură din senin. Se zice că între 1994 și 1997, în zona Bucegilor, s-au înregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20:00 și 3:00 noaptea. Specialiștii n-au putut spune decât că sunt manifestări naturale, determinate de fracturi locale ale scoarței, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe. Fenomenul părea cu atât mai ciudat cu cât muntele e alcătuit din calcare și conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pământ, ca și cum s-ar prăbuși tavanul unei peșteri. Iar în timpul acestor fenomene, oamenii din așezările de la poalele muntelui se plâng de insomnii, indiferent de vârstă.
—

• Câte dintre aceste fenomene și legende sunt reale și câte provin din imaginația localnicilor sau a turiștilor, nu se știe. Cu toate acestea, Bucegii sunt, în mod cert, un loc aparte, pentru că mulți le-au simțit energia misterioasă.
• Întreaga zonă pare să fie un uriaș sanctuar preistoric, cu un parcurs inițiatic ce începe cu Peștera Ialomiței, locuită în trecut de preoți daci, iar astăzi de călugări creștini, urcă la platoul Babelor și al Sfinxului și continuă până pe vârful Omu.
• Se vorbește și despre faptul că pe Vârful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, așa cum au mai fost și pe alte creste ale munților, în Retezat și Ceahlău, formându-se astfel un uriaș triunghi carpatic între cele trei puncte – așa-numitul „triunghi de aur” al Daciei.

De altfel, nici până astăzi istoricii nu s-au pus de acord asupra muntelui sacru al dacilor: Bucegiul sau Ceahlăul?