Oameni și Câini – O poveste de viață.

O poveste reală sau una imaginară? Fiecare dintre voi își va răspunde sinelui.

Sunt Om și trăiesc între Oameni. Însă, acum câteva zile, am petrecut mai mult timp cu câinii pe care îi avem la țară. Câinii pe care eu i-am procurat, dar cu care mă văd și îmi petrec puțin timp destul de rar. Am profitat de timpul ce l-am avut și, jucându-mă puțin cu ei, am meditat puțin:

Atât Omul, cât și Câinele, vin din negura timpului. Dovezile arheologice atestă faptul că anumite specii de lupi preistorici au fost domesticite în jurul anului 10.000 î.Hr., devenind ceea ce astăzi numim câini.

Primele rase domesticite aveau misiuni foarte clare: ajutau omul la vânătoare, păzeau casa, familia și bunurile acestuia. Nu cereau condiții speciale de hrană sau adăpost; de cele mai multe ori, câinele avea parte de resturile vânatului și de ceea ce îi rămânea omului la masă. Despre adăpost nici nu se putea vorbi. Se presupune că, pe vreme rea, era adăpostit în coliba omului, ajutând astfel la încălzirea acesteia. De la începuturi și până în prezent, câinele este considerat cel mai bun prieten necuvântător al omului. Fidel și atașat lui și familiei acestuia. Nu a cerut mult. Nu cere nici acum.

Ținând cont că omul a domesticit câinele și nu invers: Omul poate fi considerat superior Câinelui.

Omul pe parcursul evoluției sale, a avut un comportament cu totul diferit:

Si-a dorit mereu mai mult, în special de la semenii lui. De la culegător a devenit vânător. La început, a vânat pentru a-și procura hrană. Pe măsură ce tehnologia (sulița, arcul și săgeata) a evoluat, a început să își vâneze semenii. Cu mici excepții, nu pentru a-i mânca.

Nu…!

• Pentru a le prăda așezările!
• Pentru a lua hrana celuilalt!
• Pentru a-i lua femeia și pentru a-i duce copiii în sclavie!
• Pentru propriul său folos!

Cei ce nu aveau sau aveau mai puțin râvneau la cei ce aveau mai mult. Și nu vorbim doar de hrană și pământ aici.

Încep chiar să își sacrifice semenii pentru a obține bunăvoința idolilor la care se închinau și în care credeau. Ofrandele de cereale și animale nu mai erau de ajuns.

Tot acest ADN s-a transmis până în timpul nostru și mulți semeni trăiesc sub stigmatul lui.

 

Poți să faci un experiment, tu, specticule:

1. Iei un OM de pe stradă. Îl speli, îl îmbraci în hainele tale, îi dai să mănânce mâncarea cea mai bună pe care o ai. Îi dai un viitor, îi dai o șansă. Îl pui la masa ta. Îl bagi în casa ta. Va mânca cu poftă. Poate mai mult decât ar mânca în mod normal. Te va gratula cu vorbe bune. Te va lăuda ce om bun ești. Dar el, în acest timp, se uită în jurul lui. Ce poate să ia? Cum poate să îți ia locul? Cum poate să fie în locul tău? Să aibă el tot ce tu ai muncit o viață.
2. Iei un Caine, aruncat pe marginea drumului de un venetic. Vai mama lui de cățeluș. Îl hrănești, îi faci culcuș, te joci din când în când cu el. Îi dai pe sub mână ceva mâncare când stai cu Omul la masă.

În timp, devii neputincios. Te-ai îmbolnăvit sau poate ai îmbătrânit și nu mai poți.

1. Omul se va supăra pe tine. Nu îi mai dai să mănânce, nu îi mai dai să bea. Nu îi pasă că tu ești bolnav. Nu îi pasă că ai tu acum nevoie de ajutor. Nu se va gândi nicio clipă că acum e rândul lui să te hrănească. Doar până te faci bine. O să plece imediat ce o să vadă că nu mai poți. Să îi dai să mănânce, să îi dai să bea. În plus, o să aibă grijă să spună și la alții că ești neputincios și că ești pe ducă.

2. Câinele va sta cu tine. O să îți pună capul pe genunchi. Se va uita în ochii tăi întrebător. Ce ai? De ce ești trist? De ce tremuri înfășurat în pled? Te va împinge cu capul în picior să te trezești. O să facă nebunii în jurul tău ca să te bucuri. Să vadă că zâmbești.

Și asta pentru că l-ai hrănit. Pentru că i-ai dat resturile de la masă cu Omul. Pentru că, din când în când, când nu erai ocupat cu Omul, te mai jucai cu el și îi aruncai un băț.

Și când este să pleci spre Eternitate, spre locul de unde ai venit, Câinele va veni în urma costumului de lemn în care ești pentru prima și ultima dată îmbrăcat. El va plânge mult timp la pământul proaspăt răscolit, după ce toți ceilalți vor pleca de la crucea ta.

 

Din fericire, mare parte din oameni nu sunt așa. Nu sunt camuflați în câini, deși ei sunt lupi.

 

Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă Câinele ar fi domesticit Omul?