Dincolo de Voință: O Explorare a Liberului Arbitru și Determinismului în Comportamentul Uman

Liberul arbitru este o concepție filozofică clasică care susține că omul dispune de o libertate nelimitată de a acționa conform propriei voințe.

În timpul anilor de studenție, când am descoperit pentru prima oară conceptul de liber arbitru, am fost profund impresionat de posibilitatea de a lua decizii independente și de a-mi alege propriul drum în viață. Unul dintre profesorii mei de la universitate, o persoană nonconformistă și extrem de inteligentă, ne-a explicat cum deciziile noastre actuale influențează decisiv viitorul, fie în mod pozitiv, fie negativ.

Teoria sa postula că viața este un şir de decizii. La un moment dat, o anumită decizie ne poate conduce pe un traseu dificil, dar constructiv; alternativ, alegând opțiunea mai simplă, ne putem îndrepta către o cale destructivă.

Prin urmare, evoluția sau regresul nostru este determinat de alegerile pe care le facem de-a lungul timpului. Optând constant pentru calea mai anevoioasă, vom experimenta o evoluție pozitivă, evidențiată prin realizări semnificative în viață: rezultate excelente la școală, o educație superioară, performanțe sportive remarcabile, succes în carieră sau în politică, și un statut social distins.

În contrast, alegând calea mai ușoară, lipsită de efort, ne vom priva de oportunități și vom descinde pe scara evoluției, până la eșec complet.

Dar să vedem care este poziția credinței față de liberul arbitru. Filozofia creștină vede divinitatea ca forță creatoare a lumii și a omului. Omul, ca ființă creată, nu are posibilitatea de a-și modifica intenționat și rapid persoana; ea se schimbă lent, în mii de ani de evoluție istorică. Din această logică ar rezulta că singura libertate a omului este aceea de conștientizare a propriilor limite, rămânând astfel liber întru Dumnezeu, beneficiind de completa libertate divină a schimbării lui.

Însă, astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil și pentru producerea răului. Pentru a nu renunța la ideea de perfecțiune a creativității divine, gânditorii creștini recunosc existența liberului arbitru, adică libertatea omului de a alege între posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Răul și eroarea devin astfel rezultatele alegerilor conștiente, dar greșite ale omului, incapabil să le predetermine consecințele.

Dacă Dumnezeu este creatorul oamenilor și al naturii, cu siguranță a reglat liberul arbitru interactiv al fiecărui individ, adică libertatea de a alege și de a acționa a fiecăruia, în așa fel încât orice om să aleagă mai degrabă acele fapte care duc la respectul și ajutorul dat semenului, decât fapte violente și distructive care duc la ură, nepăsare și dispreț între indivizi. Și totuși, în lumea actuală este multă violență, multă ură și mult dispreț. Acesta este rezultatul aplicării liberului arbitru, dacă fiecare poate să facă ce dorește, în sensul împlinirii cu orice preț a plăcerii proprii.

Dumnezeu i-a creat pe oameni după chipul său. Spre deosebire de animale, care acționează de regulă după instinct, noi ne asemănăm cu Creatorul nostru în ce privește capacitatea de a manifesta calități, cum ar fi iubirea și dreptatea. Și, tot asemenea Creatorului, avem liber arbitru.

Dar are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulți trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor și a teologilor, progresul științific al studierii creierului a permis specialiștilor în neuroștiințe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de știință par să încline balanța din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.

Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universității din California – San Francisco, a fost printre primii care au testat ipoteza liberului arbitru. În experimentele realizate de Libet la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, voluntarii erau așezați în fața unui buton și unui ceas. Ei puteau decide când să apese pe buton, iar Libet le-a cerut să observe ceasul în momentul în care luau decizia de a apăsa. Voluntarilor li se atașau electrozi pe scalp, permițându-i lui Libet să observe activitatea neuronală din cortexul lor printr-o electroencefalogramă.

Momentul fiecărei apăsări de buton era înregistrat automat. Comparând timpul apăsării butonului cu momentul în care voluntarii decideau să apese, cercetătorii au observat o diferență de aproximativ 200 de milisecunde. În plus, Libet a descoperit că zona din creier asociată cu inițierea mișcării devenea activă cu 500 de milisecunde înainte de apăsarea butonului, deci cu 300 de milisecunde înainte de decizia conștientă a voluntarilor de a apăsa butonul.

Experimentul a fost interpretat de mulți ca prima demonstrație că liberul arbitru este doar o iluzie, deciziile fiind luate de creier, nu de sinele conștient al persoanei. Numeroși cercetători au repetat experimentul lui Libet, observând perioade chiar mai lungi între activitatea cerebrală inițială și momentul deciziei conștiente. De exemplu, un studiu din 2008 realizat de cercetători de la Institutul Max Planck din Leipzig a arătat că deciziile pot fi detectate cu până la 7 secunde înainte de a deveni conștiente pentru persoană.

Cu toate acestea, credința în liberul arbitru conduce la comportamente mai morale. În societățile unde indivizii cred în liberul arbitru, se observă o aderență mai mare la coduri de comportament ce promovează o viață sănătoasă, bogată și fericită, ceea ce face ca această credință să fie adaptivă. Unii specialiști argumentează că nu este necesar să menținem iluzia liberului arbitru. Când înțelegem cauzele din spatele gândurilor și sentimentelor noastre, putem obține un control mai mare asupra vieții noastre. De exemplu, înțelegerea că o dispoziție proastă poate fi provocată de glicemia scăzută ne permite să preluăm controlul asupra stării noastre de spirit printr-o simplă gustare.

Astfel, experimentele din neuroștiințe confirmă ceea ce Nietzsche susținea încă din secolul al XIX-lea: omul trăiește în iluzia liberului arbitru, crezând că acțiunile și gândurile sale sunt libere, când în realitate sunt determinate de necesitate și determinism. Complexitatea umană ne oferă iluzia unei autonomii decizionale relative.