EVADARE DIN PRIMĂVARĂ
Blog Instroduction
Introducem în această săptămână pe blog postarea “Evadare din primăvară”, un poem emoționant scris de un prieten drag care ne-a părăsit prea devreme. Revenim săptămâna aceasta la cuvintele sale, păstrate ca mărturie a legăturii profunde pe care a avut-o cu natura și luptele personale pe care le-a exprimat elocvent prin versurile sale. În memoria sa, explorăm imaginile tulburătoare și emoțiile intense pe care poezia sa le evocă, invitându-vă pe fiecare să reflectați la frumusețea trecătoare a vieții și la promisiunea perenă de reînnoire pe care primăvara o aduce. Alăturați-vă nouă în onorarea moștenirii sale prin pătrunderea în această piesă evocatoare, unde fiecare linie este un pas pe un drum prin peisajele sălbatice ale inimii
Blog Poem
EVADARE DIN PRIMĂVARĂ
Azi drumul mă îmbie cu piatra lui ușoară
Și iarăși simt chemarea ce-mi clocotește-n sânge,
Simt nebunia ierbii prin vene cum coboară,
Precum un șoim flămând, ce puii îi tot strânge.
Din piept cresc ramuri crude, iar eu devin puțin,
Căci e precum o moarte această retrezire,
Azi drumul mă îmbie să rătăcesc străin,
Pribeag cu talpa goală, împins spre flămânzire.
Mi-oi spovedi păcatul oftând încet și lung,
Dar cer să spun sălbatic că pentru tine azi
Eu am plecat devreme, să pot să te ajung,
Să-ți dau, cules din rouă, un alt buchet de brazi.
Nu-mi dați nimic din milă, azi merită să mor,
Căci nelipit de tine trăiesc o tragedie,
La marile instanțe pledez convingător,
Dar tot procesul ăsta e doar o parodie.
Azi drumul mă îmbie cu piatra lui ușoară,
Mă reîntorc din peșteri, mă reîntorc întreg,
Să-ți dau sărutul vieții precum odinioară
Și-n plete firul ierbii cu patimă să-ți leg.
CDL