Umbră și Lumină pe Aripi

Umbră și Lumină pe Aripi

TRANDAFIRUL (ROSA) Partea 2: Simbolistica și Utilizările Trandafirilor

Reamintim cititorilor că aceasta este Partea a 2-a din seria noastră dedicată trandafirului, “Simbolistica și utilizările trandafirilor”. În prima parte, “Trandafirul și mitologia sa”, am explorat originile mitologice ale trandafirului și legende fascinante care învăluie această floare emblematică. Vă invităm să redescoperiți acea călătorie plină de culoare și mister, înainte de a vă scufunda în semnificațiile profunde și utilizările surprinzătoare ale trandafirilor, pe care le vom dezvălui în continuare. Urmăriți cu noi această explorare a trandafirului, de la simbolurile sale culturale până la rolurile sale esențiale în parfumerie, medicină și grădinărit.

 

TRANDAFIRUL (ROSA) Partea 2: Simbolistica și Utilizările Trandafirilor

Curiozități în Ceea Ce Privește Întrebuințarea Trandafirilor:

  • Pe 23 septembrie 1986, Camera Reprezentanților a adoptat o rezoluție prin care trandafirul era declarat ”floarea națională” în Statele Unite ale Americii. Senatul adoptase această hotărâre în 1985. Ronald Reagan, președintele SUA la acea dată, a semnat legea în 7 octombrie 1986 în cadrul unei ceremonii organizate în grădina de trandafiri a Casei Albe.
  • Cel mai bătrân trandafir se crede că are 1000 de ani. Continuă să înflorească și azi pe peretele Catedralei din Hildesheim în Germania (legenda spune că atâta timp cât trandafirul înflorește, orașul nu va cunoaște declinul).
  • Primul trandafir roșu văzut în Europa a fost “Slater’s Crimson China”, adus în 1792 din China, unde creștea sălbatic în munți. Imediat, producătorii de trandafiri au început să îl folosească pentru hibridizare în cultivare. De atunci, obținerea trandafirului perfect roșu a devenit Sfântul Graal al producătorilor de trandafiri: acest trandafir ar trebui să fie parfumat, rezistent la boli, să înflorească de mai multe ori, roșu intens și catifelat etc. Perfecțiunea absolută încă nu a fost atinsă și, bineînțeles, nu va putea fi atinsă niciodată.
  • Până la începutul secolului XIX, petalele uscate de trandafiri se credea că au puteri misterioase. Napoleon le-a dat soldaților săi, săculeți cu petale de trandafiri ca să le fiarbă în vin alb, pentru a spăla plumbul din rănile făcute de gloanțe. Chiar și în zilele noastre, apa de trandafiri este folosită pentru a împrospăta mâinile înainte de masă, peste tot din Orientul Mijlociu până în nordul Indiei.
  • Pânzele navelor Cleopatrei au fost înmuiate în apa de trandafiri ca să fie bătute numai de vânturi bune și nu de furtuni.

 

Trandafirul este denumit și „regele florilor”, fiind nelipsit din grădinile pasionaților de horticultură. Se spune că marele înțelept Confucius avea peste 600 de cărți despre modul de îngrijire a trandafirilor.

Trandafirul este disponibil în orice culoare. Coloristica variază de regulă pe teme de roșu, roz, alb și galben, în combinații unice, incredibile. Trandafirul roșu este simbolul Angliei și este purtat în ziua de „Sf. George”. De asemenea, trandafirul roșu este simbolul dragostei, fiind extrem de popular de Ziua Îndrăgostiților.

Trandafirii sunt utilizați și în obținerea parfumurilor, parfumul fiind extras din glandele microscopice aflate în componența petalelor. Uneori, după cum toți am observat, petalele de trandafir sunt uscate și împachetate pentru a fi vândute și utilizate în scop decorativ.

Trandafirii sunt utilizați și în prepararea dulcețurilor, a siropurilor și a jeleurilor. De asemenea, ei sunt folosiți în prepararea de rețete din flori de trandafir, precum apa de trandafiri, care era utilizată pentru tratarea anumitor boli, în medicina populară.

Trandafirul este cea mai cunoscută plantă folosită în scop ornamental, crescută în grădină pentru florile sale deosebite.

Există peste 100 de specii și mii de soiuri de trandafiri, întâlniți în foarte multe nuanțe. Cele mai cunoscute nuanțe de trandafiri sunt cea roșie, cea albă, dar și galbenă. Totuși, există încă un tip de trandafiri colorați artificial, și anume trandafirii curcubeu.

Uleiul esențial de trandafir are efecte antidepresive, antiinflamatoare, afrodisiace, dar și antiseptice și cicatrizante. Acesta este extras din petalele trandafirului de Damasc, trandafir despre care se spune că este trandafirul roșu original, cu cel mai ridicat conținut de ulei și cu cea mai puternică aromă. Astfel, aflăm că aceste flori deosebite care ne încântă privirea și ne ajută să ne destindem prin cromatică și aromă sunt foarte utile în tratarea multor afecțiuni.

Trandafirul – Simbol

Trandafirul este considerat a fi cel mai expresiv simbol al iubirii, exprimând toate posibilele nuanțe pe care le poate lua sentimentul de dragoste: pasiune, suferință, gelozie etc. În Italia, trandafirul era „floarea cererilor în căsătorie”. Se spune că îndrăgostitul presăra în fața casei iubitei sale petale de flori, iar dacă a doua zi erau măturate, atunci declarația era respinsă, iar dacă petalele se găseau tot acolo, nu mai rămânea decât să se hotărască ziua logodnei.

Printre alte numeroase simboluri ale florii, mai există o semnificație: confidențialitate, secret sau tăcere, care datează din epoca romană și care își trage însemnătatea din evenimente reale, cum ar fi banchetele romane, care erau un bun pretext pentru întruniri politice cu caracter secret și unde se puneau la cale alianțe și comploturi. La aceste banchete, trandafirul juca un rol important: petale de trandafir erau răspândite peste tot, în havuzuri curgea apă de roze și toți invitații se împodobeau cu trandafiri. Existau camere secrete pentru întruniri politice care erau și ele pline de roze. Tot ce se discuta aici avea un caracter secret, de unde sintagma “sub rosa” (sub trandafiri), cu înțeles de TAINĂ.

Trandafirii Roșii: În cultura occidentală trandafirul roșu este simbolul cel mai răspândit al dragostei și al frumuseții. Aceste flori parfumate vin în diverse nuanțe de roșu, care au diverse simboluri. De exemplu, un trandafir roșu aprins semnifică dragostea, iar unul vișiniu reprezintă o dragoste ce urmează a fi împlinită. Clasicul trandafir roșu este, în general, cea mai bună alegere atunci când vrem să exprimăm afecțiunea față de o persoană specială. Fie că oferim un trandafir roșu, fie că oferim un buchet format din trandafiri roșii, vom face cea mai romantică și elegantă alegere.

Trandafirii Albi: Potriviți pentru a fi oferiți atunci când dorim să exprimăm respectul față de cineva, trandafirii albi sunt un mod inedit de a impresiona o persoană foarte dragă, putând fi dăruiți și în semn de recunoaștere a unui nou început sau în semn de rămas-bun. Culoarea lor pură transmite respect, aduce un omagiu noilor începuturi și exprimă speranța pentru viitor. Din punct de vedere istoric, trandafirul alb simbolizează puritatea și inocența, astfel fiind asociat cu nunțile și, implicit, cu buchetele de mireasă.

Trandafirii Galbeni: Cu nuanța lor optimistă și asociată în general cu voia bună, trandafirii galbeni sunt modul perfect de a ne surprinde sau felicita prietenii, creând o atmosferă de bunăstare. Fiind asociată demult cu soarele și căldura lui dătătoare de viață, galbenul este o culoare ce simbolizează sentimentele calde de prietenie și optimism. În multe culturi orientale, această culoare reprezintă bucurie, înțelepciune și putere.

Trandafirul Negru de Halfeti: Trandafirul Halfeti este foarte rar, este la fel ca ceilalți trandafiri dar culoarea îl diferențiază. Este numit astfel după localitatea din Turcia în care este crescut. S-ar crede că este pictat, dar de fapt este culoarea lui naturală. Acest trandafir ar fi perfect într-un film cu vrăjitoare și magie neagră. Deși pare perfect negru are de fapt o culoare roșu închis, în timpul primăverii, ce se transformă în negru în timpul lunilor de vară. Culoarea care este dată de calitatea solului din Halfeti și de compoziția apei freatice din această localitate. Localnicii consideră acești trandafiri un simbol al misterului, al speranței și pasiunii.

Sfaturi Utile pentru Îngrijirea Trandafirilor:

  • Înainte de a pune trandafirii în vază, înmuiați cozile tulpinilor în ulei de mentă. Astfel le veți prelungi viața.
  • După cel mult două zile, tăiați 2 centimetri din coada tulpinii, însă tăietura trebuie să fie oblică, iar acest proces să aibă loc sub apă, deoarece, dacă tulpina va fi tăiată în aer liber, aerul va fi absorbit, împiedicând circulația apei.
  • Evitați să folosiți apa de la chiuvetă întrucât poate conține impurități; folosiți apă plată sau apă distilată.
  • Păstrați-i în locuri răcoroase și adăugați zilnic apă proaspătă în vază, fiind florile care au cel mai des nevoie de apă.
  • Evitați să fumați în preajma trandafirilor dacă doriți să le prelungiți viața. De asemenea, nu îi așezați lângă fructele proaspete deoarece acestea eliberează un gaz toxic, numit etilenă, care este dăunător pentru trandafiri.

 

Proverbe:

  • Persan: “Cel care-și dorește trandafirul, trebuie să îi respecte spinii!”
  • Românesc: “Florile trandafirului se scutură, dar spinii rămân.”

 

 

Sperăm că v-a plăcut această serie în două părți despre trandafiri, explorând atât mitologia, cât și simbolistica și utilizările lor variate. Ne-ar plăcea să auzim impresiile și experiențele voastre cu această floare emblematică. Dacă v-a captivat povestea trandafirului, vă invităm să rămâneți alături de noi pentru următorul nostru blog, o podedicat mamei – acea ființă specială din viața fiecăruia. Vom descoperi împreună moduri unice prin care putem sărbători și onora mamele din viața noastră, reflectând la legătura profundă și la impactul pe care îl au asupra noastră. Nu ratați această călătorie emoționantă!

 

 

 

 

 

2 Responses

  1. Foarte interesant si foarte frumos; de unde ati aflat toate aceste informatii si cat timp a fost necesar sa lucrati?

  2. Yet more amazing facts about this wonderful flower,you write with such passion,Thankyou for bringing your knowledge to us.My parents had a beautiful deep red rose growing in their garden called Ena Harkness ,it was beautiful to look at,and the smell will always stay with me and remind me of my precious childhood.