Mergeti la mare?

Daca da, ati vazut, vedeti si veti vedea mereu copii. Copii care cladesc pe plaja, castele de nisip. Cand erai la fel ca ei si mergeai la mare, construiai si tu, castelul tau de nisip.

Uitati-va atent la acesti copii. Pentru ei este si nu este o joaca. Sunt foarte seriosi si concentrati pe ce fac. Ai impresia ca muncesc deja la cel mai important proiect pe care il au. Peste noapte, valurile marii ridicate de flux mai darama cate ceva din ce au construit ziua. Nu dezamagesc, nu se intristeaza. Reconstruiesc ce a fost daramat si construiesc mai departe. “Proiectul” lor creste in fiecare zi. Inocenta copilariei, frumosul ce il vad in tot si toate. Binecuvantarea data de inocenta copilariei.

Crestem. Trecem prin etapele clasice ale maturizarii si declinului. Fara sa fim la tarmul marii, continuam sa construim. Construim concret: scoala, studii, cariera profesionala, case.  Construim imaginea personala. Construim statut social. Construim sau nu familii. Construim…

Si mai constrim ceva. Continuam sa construim castelul de nisip pe care l-am inceput la tarmul marii. Nisipul l-am inlocuit cu visuri. Apa sarata a marii este acum speranta. Construim in fiecare zi si in fiecarea zi valurile pe care marea vietii le navaleste peste noi, darama din ce am construit. Cladim in continuare. Acum nu mai stim de inocenta. Dorim. Visam. Speram.

Si nu vezi valul cel mare ce vine din departare, captiv fiind in zidurile ridicate din nisip. Dupa ce el se va retrage in marea din care a venit, te vei trezi, singur, in picioarele goale, zgribulit de recele apei ce se prelinge pe tine privind golul ramas acum acolo unde a fost pana de curand, castelul tau de nisip.